Deca a făcut o serie de declarații pe acest subiect. Răspunsul acesteia vine în contextul în care examenele la Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie, iar elevii din clasele pregătitoare până la clasa
Educaţia creştină vizează creșterea duhovnicească a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Fundamentul vieţii creştine este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru a-i oferi
În noaptea de 9 spre 10 septembrie, în jurul orei 01:30, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Corbeni, care
În ziua deschiderii noului an școlar, efectivele de jandarmi argeșeni au fost mobilizate în proximitatea a 14 unități de învățământ din județ, pentru a menține ordinea și siguranța publică
Un incident grav s-a petrecut astăzi într-o gospodărie din comuna Bradu, unde o explozie a avut loc într-o bucătărie de vară, urmată de un incendiu. Pompierii de la Detașamentul Bradu au intervenit
În noaptea de 7 spre 8 septembrie, oamenii legii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care desfășurau activități într-un filtru rutier, au depistat o femeie în vârstă de 35 de ani, din Pitești
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe o suprafață de peste 6,6 milioane
În dimineața zilei de 9 septembrie, polițiștii piteșteni s-au mobilizat ca urmare a unui apel prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, prin care o femeie solicita ajutor, apelul fiind
În ziua de 6 septembrie, polițiști Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Mărăcineni, care conducea un triciclu, pe bld. Republicii din Pitești, adoptând