În ședința Consiliului Județean Argeș de joi, 6 iulie, a fost aprobată actualizarea bugetului și a surselor de finanțare pentru proiectul Laboratorului de Radioterapie, ca urmare a semnării
Jocurile de noroc sunt o temă controversată în ziua de azi. Pe de o parte, ele sunt o industrie care generează venituri consistente la buget și crează locuri de muncă. Pe de altă parte, ele pot
"Așa cum am comunicat anterior, la data de 30 iunie a.c., în urma imaginilor apărute în spațiul public, în care o persoană, pasageră într-un autoturism, a ieșit pe geamul mașinii, în timp ce aceasta
Conform unui studiu realizat în aproape 200 de ţări, România este în top la consumul de alcool. Ţara noastră ocupă locul 14 – cu 11 litri pe an. Medicii trag şi un semnal de alarmă, alcoolul, chiar
"Totul a început în luna decembrie a anului trecut, când o simplă răceală nu mai trecea… Primul diagnostic a fost de infecție respiratorie. După nenumărate antibiotice care nu-și făceau efectul, am
În lupta împotriva criminalității, deseori sunt necesare îndemânarea și viteza. Pentru a fi mereu pregătit pentru acțiune, polițistul trebuie să fie bine pregătit fizic, printre altele.
Conștientă
Femeia a fost supusă unor agresiuni din partea soțului ei, care este angajat la același spital. Incidentul a atras atenția magistraților de la Judecătoria Pitești, care au emis un ordin de
Este vorba despre Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar și Legea 199/2023 a învățământului superior. Potrivit datelor din documente, prevederile noi intră în vigoare la 60 de zile de la
În cazul minorilor cu vârste peste 14 ani se poate folosi și cartea de identitate pentru a merge în state din Uniunea Europeană sau în alte țări care recunosc acest act ca document de
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu a participat la ședința săptămânală tehnică care vizează șantierele de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și a verificat stadiul