Alimentele cu adaosuri de grăsimi vegetale vor avea spaţii separate alocate în magazine, potrivit „Legii Laptelui” adoptate de Parlament. Conform noilor prevederi, termenul de lapte va fi acceptat
Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni desfășoară cercetări în urma sesizării privind plecarea voluntară a minorului Liviu Alexandru Ghețea, în vârstă de 15 de ani, la
Silviu Valentin Dina, Robert Marian Năstase și francezul Julien Michel Roger Berquez au fost premiați astăzi de președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian
O nouă materie ar putea să se găsească în programul elevilor în viitorul apropiat. Pe lângă clasicele materii, specialiştii cred că este nevoie, fie şi ca opţional, de un curs de pregătire
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă că fenomenul mamelor-minore reprezintă una dintre cele mai dure și mai triste realități ale României. Statisticile oficiale sunt dezarmante: 16.500 de
Dacia pare să pregătească o mare surpriză pe piaţa auto din România şi nu numai. Conducerea fabricii ia în calcul realizarea unui Logan electric pentru a se adapta la cerinţele actuale. Xavier
Miercuri, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, au efectuat peste 50 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări
Volumul de lemn pus pe piață de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva până la finalul acestui an a fost suplimentat cu 500 de mii de metri cubi, propunerea directorului general al Romsilva, Daniel
Iar 27% admit că au fost agresori, a arătat un studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România. De asemenea, 82% dintre elevi au declarat că au fost martori ai situaţiilor de bullying în şcoala unde
Aceasta este una dintre cele mai vechi tradiții românești, de peste două mii de ani, dinaintea sărbătorii Sfântului Dumitru. În fiecare an, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, se aprind focuri, iar