Guvernul a aprobat miercuri, cu numai cinci zile înainte de începerea anului școlar, un memorandum pentru a permite organizarea de concursuri pentru ocuparea unor posturi, vacante sau temporar
Sorin Cîmpeanu a anunţat majorări salariale prin noua lege a Educaţiei. Este vorba despre o creştere a salariului de la 6.500 de lei brut la 9.300 de lei brut. Ministrul educației a precizat că
Instituția a anunțat noi recrutări, însă cei care doresc să se înscrie trebuie să îndeplinească anumite condiții și să susțină cinci probe. Concret, Armata recrutează parașutiști comando pentru
Este vorba despre aeronave fără echipaj uman (drone). Cele 3 sisteme vor costa aproximativ 300 de milioane de dolari, iar pentru achiziția acestora este necesar acordul Parlamentului. Ministerul
Școala Gimnazială „Nicolae Velea” din Cepari (director, prof. Romulus Petrișor Hirică) va derula în data de 5 septembrie, începând cu ora 09.00, în paralel cu festivitatea de deschidere a noului an
ANPC a recomandat achiziţionarea produselor textile, dar şi a rechizitelor numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă
Este propunerea făcută de liderii social-democraţi care au discutat despre un nou pachet socio-economic. Şi creşterea pensiilor este în discuţie însă, momentan niciun oficial nu a venit cu
În ultimele zile, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub
Marți s-a dat startul probelor pentru ocuparea funcțiilor de soldați și gradați profesioniști din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Argeș, Brașov, Dâmbovița, Dolj
Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, 263.515 de hectare de pădure, proprietate publică a statului român, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte