Motorina continuă să se scumpească, iar în toate stațiile de alimentare din țară, prețul depășește 8 lei pe litru. Miercuri, majoritatea companiilor care comercializează carburanți au efectuat
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede amendarea cu 10.000 de lei şi suspendarea activităţii pentru o perioadă de 30 de zile de la prima abatere pentru operatorii economici care
Institutul Cantacuzino din București a confirmat prezenţa unui virus periculos în țara noastră, care se transmite extrem de rapid printre copii.
Este vorba despre virusul gripal de tip A, care a
A început distribuţia de iodură de potasiu în toată ţara. Maşinile de transport ale companiei Antibiotice Iași, încărcate cu cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, vor distribui
S-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care se adresează Centrului de Evaluare și Tratament din cadrul SJU Pitești pentru investigații
Pe fondul dramatic al declanşării războiului din Ucraina şi al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanşat
Într-un document oficial emis de Ministerul Transporturilor și publicat în Monitorul Oficial nr. 1.257 din 31 decembrie 2021 s-a arătat faptul că este necesară o linie de cale ferată de mare viteză
Sâmbătă, 19 martie, s-a desfășurat proba practică a Concursului pe Meserii, calificare Mecanic Auto, etapa județeană, după ce în data de 14 martie a fost proba scrisă. Cei trei elevi din cadrul
Klaus Iohannis s-a pronunţat, la reuniunea organizată de preşedintele Consiliului European Charles Michel, pentru adoptarea de către UE de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei. Şeful statului a
An de an, la data de 20 martie se sărbătoreşte Ziua Internațională a Francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume care vorbesc, iubesc sau folosesc în mod regulat limba franceză