Colonelul doctor Valeriu Gheorghiţă a preluat, începând cu 1 martie, funcţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, informează Serviciul Român de Informaţii. El
Alina Niță este, începând cu 1 martie, noul director general al RAR. Face parte din echipa Registrului Auto Român de 7 ani, iar în ultimii doi a fost director economic. De profesie economist, e
Ca urmare a discuțiilor purtate de reprezentanții Crucii Roșii Române și președintele Consiliului Județean Suceava cu guvernatorul regiunii Cernăuți din Ucraina, Serghii Osaciuk, în Vama Siret au
Instituția Prefectului a informat că, potrivit datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul nostru se prezintă astfel: incidența pe ultimele 14 zile
În această dimineață, în jurul orei 08.00, agenții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre producerea unui accident rutier, în urma căruia o mașină
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 1,4 milioane de lei operatorilor economici care deţin benzinăriile Lukoil şi Gazprom. „Situaţia cumplită pe care o traversează
Prim-ministrul a participat la întâlnirea cu reprezentanții societății civile pe tema coordonării campaniei „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, alături de consilierul de stat Mădălina Turza și
Zilele trecute, elevii Florina Bălășoiu (X D) și Sebastian Floarea (XI D), împreună cu alți colegi ai lor și coordonați de prof. Cristian Matei și bibliotecar Georgeta Brădiș, au pregătit o
Ca de fiecare dată, Spitalul Județean de Urgență Pitești, pe lângă serviciile medicale acordate pacienților, se implică activ în acțiuni menite să vină în sprijinul salvării de vieți omenești
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 3,83% pe an. Un nivel similar al indicelui ROBOR la 3 luni a fost