Săptămâna aceasta, un nou transport de zimbri din Suedia a ajuns în zona de reintroducere Lereşti, în Munţii Făgăraş. Este vorba despre cinci zimbri din Suedia şi unul din Marea Britanie. "Familia
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a trimis un comunicat de presă prin care informează că instituţia a demarat o nouă campanie de informare a fermierilor cu privire la primirea
Se anunţă o săptămână cu proteste sindicale, începând chiar de ieri, când reprezentanţii Federaţiei SANITAS au pichetat Ministerul Finanţelor. Sunt nemulţumiţi de plafonarea salariilor, dar şi de
Acesta este efectul creşterii preţurilor materialelor de construcţii cu aproximativ 20%. Veştile îi îngrijorează pe cumpărători, care au constatat deja o majorare a sumelor şi în 2020. Timpul
Potrivit proiectului de buget pus în dezbatere publică joi seara de Ministerul Finanţelor, majorarea prevăzută pentru anul în curs este de 147 de lei, adică de la 3.180 la 3.323 lei. Peste trei
Casa de Asigurări de Sănătate Argeş a transmis un comunicat de presă cu privire la activitatea instituţiei în luna ianuarie. În comunicat se vorbeşte, printre altele, despre programele naţionale
"Calitatea de conducător auto implică atât drepturi, cât şi responsabilităţi. Amintim tuturor conducătorilor auto să ţină cont că în situaţia nerespectării prevederilor legale privind circulaţia
"Este şansa ta să faci parte dintr-o structură care acţionează în situaţii de urgenţă, pentru salvarea de vieţi şi bunuri, iar noi te ajutăm să-ţi transformi visul în carieră! Dacă te-am făcut
Deznodământul conflictului ivit ieri dimineaţă în localitatea Arefu a fost destul de neplăcut pentru protagonistul pus pe scandal şi distrugeri. După stingerea incendiului și asigurarea ajutorului
În această dimineață, în comuna Arefu, pe fondul unui conflict și al consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 78 de ani a incendiat ușa și un obiect de mobilier din încăperea în care se afla