Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 3 octombrie 2026 14:11

SANITAS a protestat în faţa Guvernului

 

Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS au protestat ieri, între orele 12.00-13.00, în faţa Guvernului, pentru respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical. "1 februarie

Pin It

Măsuri urgente în spitale după incendiul de la "Matei Balş"

 

Opt persoane au murit vinerea trecută în incendiul care a avut loc la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti. În urma tragediei, autorităţile promit măsuri urgente pentru evitarea unui nou alt

Pin It

În 2020, pompierii au avut peste 2.000 de intervenţii în raionul Curtea de Ageş

 

În raionul de intervenţie al Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş, format dintr-un municipiu şi 19 comune - Sălătrucu, Şuici, Cepari, Tigveni, Ciofrângeni, Poienarii de Argeş, Arefu

Pin It

"Fluturaşi" Salvamont, distribuiţi în toată ţara

Câteva sfaturi utile pe munte vă sunt oferite printr-o nouă campanie naţională iniţiată de Salvamont România, prin care organizaţia încearcă să prevină accidentele montane şi să reducă numărul lor

Pin It

Dosar penal pentru o şoferiţă din Nucşoara

O tânără în vârstă de 19 ani, care abia luase permisul, a fost prinsă de poliţişti şofând o maşină ale cărei plăcuţe de înmatriculare aparţineau altui autovehicul. Mai exact, în weekend, oamenii

Pin It

Tânăr din Corbeni, arestat după ce a furat două maşini în aceeaşi noapte

 

Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt şi

Pin It

Paşaportul european de vaccinare intră în linie dreaptă

 

Ghidul privind informaţiile ce urmează să fie cuprinse în documentul doveditor al vaccinării anti-COVID a fost adoptat la nivelul statelor din Uniunea Europeană. Acesta va conta la constituirea

Pin It

Argeşean reţinut pentru camătă şi şantaj

 

Un bărbat din comuna Cocu a fost prins în flagrant în timp ce primea o sumă de bani necuvenită de la un bărbat din Băiculeşti. Anul trecut, persoana vătămată a împrumutat 15.000 de euro de la

Pin It

Predare de ştafetă la ISU Argeş: salvatori ieşiţi la pensie

Vineri, la sediul ISU Argeş emoţii puternice şi-au făcut loc în familia pompierilor argeşeni, când cinci cadre militare au fost trecute în rezervă (pensionare), iar alte patru au fost trecute în

Pin It

Sute de dosare penale pentru hoţii de lemne

 

Peste 1.600 de mc de lemn, fără documente legale sau tăiaţi ilegal, au fost descoperiţi, în ultimele 7 zile în întreaga ţară. Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică, a organizat o

Pin It