Ca şi anul trecut, SJUP s-a alăturat iniţiativei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a sărbători Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului. Astfel, faţada clădirii unităţii spitaliceşti a fost
Toamna îşi va intra curând în drepturi, iar un nas înfundat, o durere în gât sau un acces de tuse sunt frecvente, mai ales în perioada rece. Dar cum ne dăm seama, după simptome, dacă avem o banală
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că va deschide 26 de sedii secundare ale Serviciului de Înmatriculări Auto în oraşe care nu sunt reşedinţe de judeţ. Cele 26 de sedii vor permite cetăţenilor
În seara zilei de 17 septembrie a.c., oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, Diana Nicoleta Ciucă, în vârstă
Reprezentanţii Ministerului Mediului fac apel la primari să identifice terenurile care pot fi împădurite şi precizează că pentru acţiuni de acest gen, care reduc poluarea din zona urbană
Poliţiştii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurori din cadrul DIICOT Olt au descoperit două culturi de canabis în judeţele Olt şi Argeş, dintre care una se afla într-o cultură de viţă
"Le veţi vedea, de astăzi (n.r. - vineri, 18 septembrie), pe uniforma poliţiştilor de la Rutieră, Ordine Publică şi Transporturi. Şi, tot de astăzi, vă vor <<vedea>> şi ele! Ne referim
Vineri seara, un eveniment rutier tragic petrecut în localitatea Schiau i-a cutremurat pe argeşeni. Un motociclist piteştean în vârstă de 31 de ani, care gonea cu viteză extremă pe DN 7C - sensul
Marţi seara, în jurul orei 19.30, un bărbat s-a accidentat în gospodărie cu un motofierăstrău. Un echipaj SMURD de prim-ajutor calificat de la Detaşamentul Piteşti s-a deplasat de urgenţă în
Anul acesta se va face trecerea la ora de iarnă, considerată ora standard, pe data de 24 spre 25 octombrie, fiind ultimul weekend din acea lună. Ora locală 04.00 AM va deveni ora locală 03.00 AM