Berea şi-a pierdut din efervescenţă în pandemie. Cu terase şi restaurante închise şi fără petreceri, consumul s-a redus drastic, la fel şi vânzările, iar cel mai greu a fost pentru micii
Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis către OSIM, încă de la începutul lunii mai a acestui an, documentele necesare înregistrării noii colantări a autospecialelor de poliţie. Acestea
Alocaţiile de stat ale copiilor vor fi dublate în baza unui act normativ oficializat pe 28 august de Executiv. Dublarea nu se va face dintr-o dată, ci etapizat, mai exact în cinci etape
În ziua de 30 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei Rurală Domneşti au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor contra patrimoniului, protejarea populaţiei
Gabriel Vieru este noul director al Uzinei Mecanică şi Şasiuri Dacia de la Mioveni. Acesta a preluat responsabilitatea conducerii de la Mihai Alexa, care ocupă de-acum postul de director nou creat
La sediul Casei Judeţene de Pensii Argeş a fost afişată Seria 14 din acest an, cu date de plecare în perioada 12-17 septembrie 2020. Au fost repartizate un număr de 375 de bilete de tratament
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că românii care cumpără băuturi la PET vor primi o sumă de bani înapoi dacă returnează recipientul în magazin. Acest lucru se va întâmpla începând de
Duminică după-amiază, patrula de serviciu de la Baza Salvamont Cota 2000 a participat la o nouă acţiune de acordare a primului ajutor şi transport până la ambulanţă a unei persoane de sex feminin
În semn de recunoştinţă pentru efortul depus în această perioadă dificilă, conducerea Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu" Piteşti le-a acordat, cu ocazia Zilei Medicinei Militare, diplome
Peste 50 de poliţişti rutieri argeşeni au acţionat în medie, zilnic, în zilele de sâmbătă şi duminică, pe toate drumurile din judeţ, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, în contextul