Vineri seara, un turist în vârstă de 42 de ani care venea dinspre Călţun, de profesie medic, a început sa aibă un sindrom tahicardic. După ce patrula de la Cota 2000 Transfăgărăşan s-a deplasat în
Written by Cristina MINCU. Foto: Ziarul de Muscel on .
Vineri după-amiază, o familie din Bughea a fost surprinsă de ploaie pe când se afla la cules de cireşe în păduricea de pe platoul Grui din Câmpulung. Tatăl, mama şi fiul s-au adăpostit de potop sub
Asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa (SNC) a câştigat licitaţia lansată de Ministerul Apărării Naţionale pentru dotarea Forţelor Navale Române cu patru corvete multifuncţionale
În documentul întocmit de DIICOT, prin care şefii Jandarmeriei au fost exoneraţi de orice vină pentru intervenţia în forţă împotriva oamenilor prezenţi în Piaţa Victoriei, procurorii spun că, după
Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de
Un proiect aflat în Parlament, adoptat de Senat şi trimis la Camera Deputaţilor, prevede extinderea până la 25 decembrie a facilităţii fiscale prin care firmele pot amâna obligaţii de plată fără
Poliţia Română şi CFR Călători, împreună cu Mercury 360, lansează campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare. O fotografie pe tren poate părea o idee bună
Oamenii legii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în 269 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire şi derulare a contractelor de
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au finalizat cercetările în două dosare penale, întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj. Din
În timp ce erupţiile cutanate au fost legate din perioada de început a pandemiei de COVID-19, medicii din Spania spun că iritaţiile în interiorul gurii apar la unii pacienţi. Un dermatolog din SUA