Ministerul Afacerilor Interne a încheiat procedura de achiziţie a 12.000 de dispozitive de înregistrare audio-video Motorola, de tip bodycam militar, dispozitive cu care vor fi dotaţi poliţiştii de
Informarea cetăţenilor şi turiştilor care tranzitează traseele turistice din zona montană, asupra eventualelor pericole care pot să apară, în special cele generate de apropierea de animalele
Nu mai puţin de 10 angajaţi şi 15 asistaţi social de la Complexul de Locuinţe Protejate Buzoeşti şi Centrul de Copii "Sfântul Andrei" Piteşti, instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale de
Prefectul Emanuel Soare a organizat vineri o întâlnire cu preşedintele C.A.S. Argeş, ec. Cristian Mitrofan, directorul DSP Argeş, Sorina Honţaru, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din
Un grup de trei turişti ce se îndreptau marţi dimineaţă de la Bâlea Lac spre cabana Podragu din Vf. Moldoveanu a fost surprins de ploaie şi a încercat să se întoarcă, însă fără succes. La
Marţi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au depistat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Arefu, care efectua pe DN 7C transport de persoane în regim maxi-taxi, pe ruta dintre
Poliţiştii şi jandarmii argeşeni continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru prevenirea şi combaterea
Şeful secţiei de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean Piteşti, medicul Cătălin Uşurelu, a ieşit pozitiv la testul de coronavirus. Pentru că a prezentat o uşoară simptomatologie specifică
Austria a emis avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, guvernul de la Viena invocând înrăutăţirea situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări. Prin urmare, orice
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a observat că, în ultima vreme, românii au sunat mai responsabil la 112, aşa că apelurile non-urgente au scăzut cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului