De aproximativ două săptămâni ni se spune că, odată ieşiţi din starea de urgenţă, una dintre măsurile obligatorii pe care va trebui să le respectăm este purtarea măştii de protecţie în spaţii
Diana Vîlcea, tânăra în vârstă de 17 ani, din Piteşti, căutată la nivel naţional după ce a fost luată "cu japca" de pe stradă şi băgată într-o maşină ce a demarat apoi în trombă, a fost găsită la
Oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Băiculeşti au identificat două femei bănuite de comiterea unui furt calificat. Acestea sunt Cristiana M., în vârstă de 32 de ani şi Elena T., în vârstă
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) le explică acelora care consideră că au fost amendaţi abuziv şi doresc să conteste amenzile primite în baza ordonanţelor
Agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni, aflaţi în serviciu de patrulare, au depistat, pe raza aceleiaşi comune un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Curtea de Argeş, care avea în autoturism o
Aproape toate penitenciarele din ţară caută să angajeze medici, asistenţi medicali şi agenţi operativi. Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), sunt vizate să fie încadrate cu
Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Tigveni au depistat un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Sălătrucu, care transporta material lemnos cu o autoutilitară pe raza localităţii Cepari. În
Ministerul Transporturilor a emis un ordin privind aprobarea Procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv
Noile reguli care trebuie respectate după 15 mai, când încetează starea de urgenţă, vor fi făcute publice în aceste zile. Întrebat la Digi 24 dacă declaraţia pe proprie răspundere va fi menţinută
De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până sâmbătă au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.284 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea