Registrul Auto Român a transmis un răspuns la o solicitare a Ministerului Transporturilor cu privire la prelungirea sau posibilitatea prelungirii Inspecţiei Tehnice Periodice în cazul românilor
Oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Corbeni şi o minoră în vârstă de 17 ani, din comuna Arefu, bănuiţi
Direcţia Antifraudă a ANAF monitorizează şi analizează comerţul cu produse care au înregistrat creşteri "semnificative nejustificate ale preţurilor, pentru asigurarea unui mediu concurenţial onest
În vederea efectuării urgenţelor stomatologice pe teritoriul Argeşului, având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 2/2020, privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19
Peste 1.700 de persoane care nu au respectat măsura restricţionării circulaţiei au fost depistate şi sancţionate în prima noapte în care au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei Militare nr. 2
Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care va permite amânarea plăţii ratelor pe o perioadă de aproximativ 6 luni atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, a declarat Florin
În conferinţa de presă de marţi seară, dr. Raed Arafat, şeful DSU, a tras un semnal de alarmă în privinţa donării de sânge: "Restul bolilor continuă să existe!" Acesta a anunţat că mai multe centre
Acest lucru se va întâmpla în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28-29 martie 2020. Ceasurile vor fi date cu o oră înainte. Astfel, ora 03.00 va deveni ora
În contextul eforturilor întreprinse de factorii decidenţi pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, Ministerul Apărării Naţionale a demarat măsurile necesare pentru suplimentarea numărului
În contextul situaţiei de urgenţă generată de pandemia de coronavirus, PFA-urile şi întreprinderile individuale se numără printre cele mai afectate din punct de vedere economic. Astfel, persoanele