FOTO PAMFLET - "Mirciulică dragă, ce vezi, nu visezi, aievea este, dar ai grijă cum interpretezi!"
Cam aşa pare să sune mesajul mesajul transmis de către fostul primar al urbei Basarabilor, deşi nu se poate spune clar cui îi este adresat: fostului senator Mircea Andrei, în PAM-ul căruia s-a băgat la alegerile locale din vară sau actualului şi potenţialului deputat, fostul mare amic, deputatul Mircea Drăghici, din PSD-ul căruia a fugit după două mandate. Nicolae Diaconu a fost surprins de indiscreţia aparatului foto într-o postură caracteristică, dar rămâne un personaj simpatic, chiar dacă şi-a mai pierdut din fascinaţia pe care o exercita asupra unor fiice ale Evei ce mimau leşinul numai când se pomenea ceva despre Ninel - "chiar el!" Sigur că asta nu i-a adus multe simpatii în rândul concurenţei "macho", dar asta e o altă poveste de adormit... adulţii. Nicolae Diaconu a fost de dreapta în afaceri, de stânga în politică - în ciuda genealogiei brătiene revendicate sau tocmai de aceea - şi de centru în administraţia publică locală. Aşa a intrat în istoria cartierelor mărginaşe ale oraşului, unde i-a scos pe oameni din noroie, prin asfaltarea realizată prin PIDU. Asta nu l-a ajutat să-l egaleze la mandatele de primar pe predecesor, recordmanul de după 1990, prof. Gheorghe Nicuţ. Greu de spus dacă recunoştinţa alegătorilor e floare rară care nu prea creşte prin Marina-Poştei, Buşaga, Noapteş sau prin Groape, dacă s-a creat o confuzie şi, din obişnuinţă, oamenii au votat candidatul PSD, considerând chestia cu PAM-ul o glumă pe care n-o înţelegeau ori, pur şi simplu, au considerat că venise vremea lui Costică Panţurescu... S-ar zice însă că la Nicolae Diaconu funcţionează încă puterea obişnuinţei, câtă vreme trage cu ochiul tot spre stânga. Nu este exclus nici ca din postura de metronom pe care şi-o asumase să fi rămas în cea de simplu OM, alegător la parlamentare...
