Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 08:14

Vinul casei

Un vin bun şi curat, preparat în casă, se obţine prin respectarea unor cerinţe alimentare:

- strugurii să fie bine copţi, recoltaţi mai târziu, fără uscătură şi mucegai;

- vasele folosite la vinificaţie trebuie să fie bine curăţate: vasele din sticlă şi din plastic se spală cu detergent şi apă caldă şi se clătesc de mai multe ori. Vasele din lemn, în special butoaiele în care va fermenta mustul, necesită o curăţare mai atentă: se trage fundul, se spală interiorul cu apă călduţă, fără detergent, folosind peria pentru scânduri. Dacă doagele au miros de mucegai şi oţeţire, se răzuiesc şi apoi se spală, fiind necesară chiar aburirea vasului cu apă clocotită în care se introduc pietre încinse în foc. După clătirea şi uscarea perfectă a vasului se poate face afumarea cu fitil de pucioasă. Este necesară şi curăţenia în pivniţă prin spălare, văruire, eventual stropirea cu soluţie de piatră vânătă - 1 litru la sută - dacă se constată prezenţa mucegaiului pe pereţii pivniţei, apoi se aeriseşte;

- condiţiile de zdrobire a strugurilor, de presare şi de fermentare sunt foarte importante. Este indicat să se zdrobească numai boabele, fără ciorchini. Pentru vinurile roşii şi cele aromate se face fermentarea mustului pe boştină timp de 5-6 zile şi apoi se trece la presarea în teasc. Umplerea vaselor pentru fermentare nu se face total, se lasă un gol de 20-25 cm, pentru ca mustul să nu iasă din vas în timpul fermentării. Vasele pentru fermentare pot fi din sticlă (damigene), plastic sau lemn. Pentru ca fermentarea să se facă în lipsa aerului - aspect foarte important pentru calitatea vinului - este necesar ca la gura vasului (orificiul pentru dop) să se instaleze o pâlnie specială pentru fermentare, cu apă, cunoscută sub numele de "pupăză". În lipsa acestei pâlnii cu apă se poate instala un furtun introdus cu un capăt în vas prin dopul găurit, fără să atingă mustul şi cu celălalt capăt într-un borcan cu apă, pe unde iese bioxidul de carbon, fără să pătrundă aer în vas. La gura vasului furtunul se etanşează cu cocă din făină de grâu. După 8-10 zile când fermentarea zgomotoasă încetează, se umplu vasele cu vin din aceeaşi categorie şi se pune dopul fără să fie înţepenit. Dacă mustul nu e suficient de dulce, la începutul fermentării se poate adăuga zahăr, 30-50 grame pentru 1 litru de must. Zahărul se adaugă bine dizolvat într-o cantitate mică de must şi se amestecă în vas. În timpul fermentării se aeriseşte de mai multe ori pe zi şi se intră cu prudenţă în pivniţă, fără să se staţioneze, deoarece bioxidul de carbon care se degajă în timpul fermentării este toxic pentru organismul uman.

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.