COMEMORAREA MARELUI MIRCEA LA COZIA

În ultima zi a lunii ianuarie, în fiecare an, la Mănăstirea Cozia are loc comemorarea celui care a rămas pentru vecie în istorie, aşa cum l-a descris şi Grigore Alexandrescu: "Este el, cum îl arată sabia lui şi armura,/ Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpân,/ Traian, cinste a Romei, ce se luptă cu natura,/ Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrân? ... Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează./ Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,/ Unul altuia îl spune; Dunărea se-nştiinţează,/ Ş-ale ei spumate unde către mare îl pornesc".
După slujba obişnuită din biserică, locul celui care şi-a găsit odihna pe malul bătrânului râu Olt, Mircea cel Bătrân, am avut parte de o completare a datelor istorice, destul de interesantă, în Sala Muzeului. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului, ca de fiecare dată, omagiază pe "Voievodul" care aduce la Mănăstirea Cozia, în acest lăcaş al Divinităţii, oameni dăruiţi istoriei adevărate, cu toată dragostea ce i se cuvine. Istoricul prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti, în nenumărate rânduri, a făcut cercetări, venind cu argumente solide privind domnitorul valah, susţinând că s-a născut aici, în Argeş, în inima Ţării Româneşti.
Mircea cel Bătrân, creştin adevărat, un arhitect cu idei noi, tot timpul a încercat să promoveze noul, cultura, tradiţiile, toate îmbinate cu spiritualitatea românească, prin tot ceea ce a făcut a rămas în istorie şi este slăvit şi în zilele noastre, în toată Ţara Românească.
Toate aceste evenimente au fost brodate pe fundalul vocilor Corului Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, care ne-a încântat cu câteva cântece de suflet. Au vorbit despre Mircea cel Bătrân părintele consilier Ştefan Zară, Nicolae Moga şi părintele Laurenţiu Rădoi, apoi prof. Ion Alexandru de la Asociaţia Culturală "Rovine"-Mircea cel Bătrân, Ţuţuleşti, al cărei preşedinte este gen. (r) Constantin Anton ş.a. Dar Mircea cel Bătrân, ca şi alţi voievozi demni de ţara lor, are şi o poveste tristă, dar demnă de urmat. Iată povestea:
Mircea "cel Vechi", fiul lui Radu I şi fratele lui, Dan, care i-a urmat la tron, născut, probabil, la Curtea de Argeş, mlădiţă de domn din neamul Basarabilor, faimoasa dinastie de la începutul secolului al XIV-lea, în primul rând pentru că ei, Basarabii, au reuşit să adune, prin diplomaţie, în jurul Curţii de la Argeş, cnejii şi jupanii locali din ţinuturile cuprinse în sudul ţării, din părţile Severinului până în Dobrogea.
Principe puternic, Mircea cel Vechi, ataşat tradiţiilor occidentale, a încercat să menţină independenţa ţării sale în faţa marilor puteri ale vremii. Învingătorul de la Rovine, bun diplomat, bun organizator, un Ştefan cel Mare al Munteniei, a centralizat statul medieval, pe care îl conducea bine, din punct de vedere administrativ, economic şi militar. Două domnii a avut Mircea, cu o întrerupere de trei ani: între 1386 şi 1394 şi apoi din 1397 până în luna ianuarie a anului 1418. Născut în anul 1355, la vârsta de 31 ani a urcat pe tronul Ţării Româneşti, căsătorit fiind cu domniţa Mara, cu care s-a bucurat de trei copii: Vlad Dracul, Alexandru I Aldea şi Mihail Radu "Praznaglava". Mircea era din familie domnească: tatăl său era nepotul lui Basarab I, fiu al lui Nicolae Alexandru şi frate cu Vladislav I, toţi făcând parte dintr-o dinastie războinică: Radu I comandase, în vremea lui, elveţienilor, 10.000 armuri pentru oaste. "Bătrânul" Mircea s-a născut în casa unui domnitor puternic, fiu al Calinichiei (de origine sârbă, fiica lui Lazăr al Serbiei) şi a crescut la Curtea de Argeş.
Am stat minute în şir în faţa minunatelor fresce de la Mânăstirea Cozia şi prin sufletul meu a străbătut o întreagă epocă de istorie adevărată, aceea a Marelui Cavaler care a fost Mircea cel Bătrân. Impresionant: un adevărat cavaler apusean, matur, cu plete, cu barba rotunjită, îmbrăcat în haine scumpe, occidentale, pieptarul fiind împodobit cu patru vulturi bicefali bizantini, brodaţi cu fir de aur, ce semnificau rangul de despot al voievodului. La brâu avea o sabie scurtă, legată cu o cingătoare scumpă ce se închidea cu paftale, pe cap purta coroana din aur cu pietre scumpe, la fel şi hlamida încheiată sus, pe umăr. Părea răsărit din apele bătrânului Alutus, se afla în fruntea oştirii sale câştigătoare, la Rovine, şi parcă-l văd, între două bătălii, privindu-şi blajin fiul cum îi "grăieşte" domniţei lui de la Argeş, "Nu din gură, ci din carte/ Că ne eşti aşa departe".
După moartea tatălui, Radu I, au existat rivalităţi între cei doi fraţi. Mircea şi fratele său vitreg, Dan, au domnit împreună, dar nu pentru mult timp, ajungând la conflicte. Dan apelează la turci, la păgânătate, iar Mircea la Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, apărând creştinătatea. Mircea are ciocniri cu turcii în 1391, 1393 şi i-a înfrânt în bătălia de la Rovine, în 1395, înfrângere despre care au vorbit mult timp marile cancelarii ale vremii.
Cozia. Mănăstire ctitorită de marele voievod Mircea între 1386 şi 1388, mănăstire ce are hramul "Sfânta Treime", loc sfânt unde se curmă Valea Oltului. Aici este aşezat, pentru veşnicie, cel care a fost încrustat pe stema judeţului Durostor, ca semn că a fost stăpânitor al acelor locuri româneşti. Lângă mormântul voievodului îşi doarme somnul de veci călugăriţa Teofana, cea care a fost mama lui Mihai Viteazul. Aici, la Cozia, pridvorul cu stâlpi datează de pe vremea altui mare domn şi patriot, care a privit cu durere, dar demn, tăierea capetelor celor patru coconi ai săi de către turci. Este vorba despre Constantin Brâncoveanu. Fântâna din incinta mănăstirii a fost zidită de către Neagoe Basarab, ce a fost domn al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521.
Nu numai la Cozia "trăieşte" Mircea cel Bătrân, prin picturile murale deosebite. La schitul din Brădet, el este înfăţişat, alături de Doamna Mara şi de fiul lor, Mihail, voievodul purtând o coroană dublă şi ţinuta specifică secolului al XIV-lea. Dar portretul cel mai cunoscut se află la Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş, construită în secolul al XVI-lea.
Mare diplomat, mare patriot, bun organizator, Mircea cel Bătrân a fost, de fapt, un pacifist. Pentru liniştea poporului său, Mircea "cel Vechi" a trimis la Constantinopol, drept garanţie, pe fiul său. Dar, semnificativ pentru patriotismul său, putem consemna aici un mare act de sacrificiu. Deşi iubitor al copiilor săi, pentru "buna pace" despre care vorbeşte Eminescu în "Scrisoarea III", şi-a căsătorit fiica, Arina, cu sultanul Musa Celebi. Iar sfârşitul acesteia a fost tragic: neputându-se acomoda cu viaţa din haremul sultanului, fiindu-i şi tare dor de familia şi de ţara sa, dar dându-şi seama că trebuie să se jertfească pentru binele Ţării Româneşti, peste care trupele otomane năvăleau mereu, domniţa Arina se îmbolnăveşte şi moare, în plină tinereţe.
Comemorarea domnitorului Mircea cel Bătrân, făcută an de an, la Cozia, este un act de patriotism, de recunoştinţă şi de demnitate naţională.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It