GURA PĂCĂTOSULUI: „Ce faceţi voi cu atâta lapte?...”

Pe la mijlocul ultimului deceniu din cel de-al doilea mileniu de după Hristos, nea Cristache a luat o decizie capitală: s-a întors în satul natal, după mai bine de 30 ani petrecuţi la oraş. A lăsat apartamentul cumpărat de la stat ca zestre fetei proaspăt căsătorită cu un ingineraş şmecher, care-şi făcea actele pentru o firmă, că’ i se năzărise să se lanseze în afaceri, şi-a luat tovarăşa de viaţă de mână (cum n-o mai făcuse de nu mai ştia nici el de când) şi s-a întors la vatra părintească. Acolo avea pe ce pune mâna, că’ ăl bătrân fusese om vrednic la viaţa lui şi ţinuse punga strânsă, profitând de lipsa colectivului din comună. Cu ce-i rămăsese lui, cu ce adusese a bătrână de la ai ei, încropiseră câteva zeci de hectare bune de pământ, arabil şi păşune, împărţit în actele primăriei între copii, ca să nu bată la ochii autorităţilor. Aşa rotunjise o turmuliţă de oi care-i permitea familiei să nu se agaţe de salariile de la stat ca de ultima speranţă, ba chiar să şi justifice şi veniturile suplimentare, dacă i s-ar fi pus cuiva pata să le facă controale la averi. După revoluţie, ăl bătrân mai recuperase nişte pământ rătăcit prin acte cu mai bine de patru decenii înainte, dar cum îl cam apucaseră neputinţele anilor din urmă, şi-a convocat progenitura acasă la o zi de Paşte. Le-a zis copiilor şi nepoţilor verde-n faţă că el şi-a făcut suma la muncă şi că a venit vremea să treacă altcuiva ştafeta. Au cam strâmbat din nas, mai ales cei tineri, care nu s-ar fi dat în lături de la brânza de burduf, cârnaţi sau ceva pastrame, dar care fără ezitare s-ar fi lipsit ca Adam de rai de mirosul aţâţător de usug ori de rezecţii animaliere încinse la soare. Dintre ei, numai Cristache decisese că ar fi bine să nu lase agoniseala bătrânilor de izbelişte, aşa că se pensionase cu nevastă cu tot şi preluase din mers treburile gospodăriei.
Ăl bătrân nu glumise şi se retrăsese la odihna veşnică în cavoul pregătit din vreme, în cimitirul din coasta pe care rodeau prunii ceva de speriat. Acolo îl jelea jumătatea lui, care-l asigura de fiecare dată când ajungea la biserică de faptul că n-avea să-i fie lungă singurătatea. Numai că anii se tot duceau unul după altul, ca nesimţiţii şi baba părea să ducă tot mai puţin dorul altei lumi. Cristache mărise turma şi cu câteva capre, că era la mare căutare a ofticoşilor brânza ălora roşcate, după ce tratamentele naturiste rupseseră gura antibioticelor. Dar nu-i ieşise la fel de bine cu vaca cu care crezuse că va da lovitura, punând bazele unei cirezi rasate. Se lăsase păcălit de un escroc bun de gură, nu-l mai aşteptase pe fiu-său, zootehnistul cu facultate, şi cumpărase boala. Care se dovedise a fi cu ugerul doar cât pumnul, chiar şi după ce fătase şi nu dădea mai mult de două căni de lapte din cele două găleţi cotidiene, pe care le sperase noul proprietar. Cât despre carne, ce să mai vorbim, că Bela lui Cristache parcă mânca doar din mâna nutriţioniştilor vedetelor dezbrăcate de pe coperţile revistelor preferate de încornoraţii mileniului III. „Mamă, ce faceţi voi cu atâta lapte?” - rânjise fiul-zootehnist când văzuse pentru prima dată arătarea de vacă la grajd. „Merge la cafea, dimineaţa, mai dăm şi la porci ce ne prisoseşte, dar uite care e treaba: glume din astea să nu faci cu tată-tău, că vaca asta e durerea lui acum!” Şi-i mai povestise mamă-sa că era cătrănit pe un meşter din sat, pe care-l chemase să-i facă o boltă de viţă de vie, aşa cum văzuse în curtea primarului. După ce judecaseră împreună o sticlă de ţuică galbenă până târziu în noapte, modificând schiţa de nu mai semăna cu cea originală, bătuseră palma. „Patroane, s-ar putea să avem, totuşi, o problemă: aparatură de sudură ai matale, că’ eu, nu prea...” În şuturi îl scosese Cristache pe meşterache din curte, dar asta nu-i potolise supărarea că ajunsese să facă agricultură de subzistenţă, fără piaţă pentru produsele proprii, Europa mamii ei de treabă!...

Pin It