Vasile Martin sprijină campania „Ajută și tu”: trebuie să îi ajutăm pe oamenii care nu au avut noroc în viață!

În cadrul campaniei "Ajută şi tu", lansată de Trustul Media ARGEŞ EXPRES împreună cu Asociaţia О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din municipiul nostru. Invitatul special al emisiunii radiofonice de vineri, "Matinal Expres" a fost Vasile Martin, directorul Clubului Copiilor din Curtea de Argeș.

 

La Clubul Copiilor desfășurăm activității extrașcolare cu copii cu vârste cuprinse între 6-19 ani. Chiar mâine și poimâine vom avea un concurs local de tenis de câmp, legat de cel național aflat la cea de-a X-a ediție care se va organiza în vară. Până la sfârșitul lunii octombrie vom depune aplicații la Ministerul Educației pentru alte cinci proiecte naționate, unul chiar internațional. Dintre ele se remarcă concursul de tenis și cel de artă plastică la care anul acesta am avut foarte mulți participanți din toate țările. De asemenea, proiectul demarat în cadrul campaniei "Ajută și tu" mi se pare o idee foarte bună, trebuie să îi ajutăm pe oamenii care nu au avut noroc în viață, consider că norocul joacă un rol foarte important pentru mulți dintre noi și chiar doresc să ajut prin zidirea a trei calupi la construirea cantinei sociale, poate chiar mai mult dacă se poate. Aș vrea să provoc să participe în primul rând ONG din zonă și societățile comerciale, și nu în ultimul rând colegii mei de la celelalte școli din Curtea de Argeș, Regina Maria, Basarab I, Mircea cel Bătrân și Carol I. Vă doresc să aveți succes în proiectul demarat.”