Campionatul European de handbal feminin: România a învins Germania cu 29-24 şi s-a calificat în Grupa Principală 2!

# Cristina Neagu a depăşit-o pe Agnes Farkas şi este golgeter all time al Europenelor.
# Eliza Buceschi şi Melinda Geiger au avut evoluţii de excepţie.
# Portarul Denisa Dedu a făcut meciul vieţii şi a fost aleasă MVP-ul partidei!

Spaniolul Ambros Martin a pregătit o strategie menită să asigure victoria echipei noastre contra adversarelor conduse de olandezul Henk Groener, care detonaseră prima bombă a acestei ediţii, când o învinseseră în meciul de debut pe deţinătoarea titlului, Norvegia. În plus, palmaresul înregistra 13 întâlniri, iar scorul ne era defavorabil, de 5-8. Iar fetele noastre, cunoscând situaţia, au respectat destul de bine sarcinile primite şi au menţinut concentrarea mult mai bine decât în partida cu Cehia. Cum  nemţoaicele au făcut un marcaj sever la Cristina Neagu, considerată inamicul public nr. 1, coordonatorul Eliza Buceschi a preluat din mers misiunea de a o suplini pe colega ei. Şi, spre surpriza multora, a fost susţinută de către Melinda Geiger, care după ce a reuşit să deschidă scorul printr-o şerpuire uluitoare care a făcut mat apărarea adversă, a dovedit că este o jucătoare de moral, evoluând aşa cum puţini îşi aminteau s-o mai fi făcut în ultimul timp. Handbalistele noastre le-au luat cam tare pe nemţoaice, au făcut o apărare puternică, ce s-a repoziţionat destul de bine după câteva reuşite ale adversarelor şi în centrul căreia au strălucit Perianu şi Pintea, alături de Neagu şi s-au dovedit destul de inspirate şi pe atac. Asta chiar dacă liderul echipei noastre a ratat din nou un 7 m, trimiţând mingea în bară. Neagu a reuşit totuşi s-o depăşească pe unguroaica Farkas, lidera clasamentului golgeterilor Europenelor, cu 205 goluri. În min. 27, ea a înscris golul său cu nr. 5 în partidă, a dus scorul la 13-10 şi a adunat 206 goluri, instalându-se confortabil pe locul ce i se cuvenea de drept! Din acel moment, Cristina a jucat pentru echipă şi chiar dacă n-a mai înscris, şi-a adus contribuţia la victoria stabilită ca obiectiv. 

Denisa Dedu a strălucit pur şi simplu în poartă, unde le-a exasperat pe adversare, apărând două lovituri de la 7 m şi având în min. 19 şi 38 duble parade din postura de ultim apărător. Nemţoaicele s-au ţinut scai de noi şi au păstrat pe parcursul primei reprize o distanţă mică pe tabela de scor, de numai 3-4 goluri. Dacă în min. 22, scorul era de 12-7, după ce înscrisese Buceschi - mâna sigură de la 7 m, care n-a ratat vreo lovitură în cele două partide jucate - eliminarea lui Geiger a permis o revenire a echipei lui Groener, care a marcat de trei ori. La 12-10, după o ratare a Crinei Pintea care a zguduit bara porţii nemţeşti, după cum spuneam, a marcat Neagu în min. 27. Am avut, totuşi, emoţii, căci scorul a devenit 13-11, însă ne-a liniştit Buceschi, cea care a punctat pentru 14-11, scor cu care s-a încheiat prima repriză. Repriza secundă a debutat cum se încheiase prima, dar apărarea noastră a fost mult mai fermă, replierile mai bine executate, Dedu - un adevărat coşmar pentru adversare şi atacul - pe alocuri - devastator, după ce-şi intrase în mână şi spiriduşul Udriştioiu, alături de pivotul Pintea, pe care s-a mizat mai mult. Astfel, în min. 39, scorul ajunsese la 19-14, iar în min. 46, la 23-15. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în min. 50, când pe fondul disperării antrenorului olandez, nemţoaicele au atacat fără portar şi au primit două goluri uşoare din partea Cristinei Laslo şi a portarului Dedu. Atunci, pe tabela electronică a sălii din Brest era înscris scorul de 25-16. Diferenţa mare şi timpul redus la dispoziţie a determinat o relaxare în rândul echipei noastre, la care ar trebui să renunţe în partidele din Grupa Principală 2. Şi asta pentru că adversarele reduseseră diferenţa la numai 4 goluri cu 2 minute înainte de final şi păreau c-o vor păstra, căci deşi a marcat Florica, au găsit imediat şi ele replica potrivită. Numai că Pintea n-a fost de acord cu această situaţie şi a închis tabela la scorul de 29-24!

România a evoluat în formula: Denisa Dedu (13 mingi apărate, 1 gol marcat), Iulia Dumanska, portari - Eliza Buceschi (11 goluri), Cristina Neagu (5), Crina Pintea (4), Melinda Geiger (3), Aneta Udriştioiu şi Cristina Florica (câte 2 goluri), Cristina Laslo şi Denisa Dedu (câte 1 gol), Laura Chiper, Ana-Maria Dragut, Gabriela Perianu, Raluca Băcăoanu şi Valentina Ardean Elisei.

Pentru Germania au jucat Dinah Eckerle (5 mingi apărate), Isabell Roch (2 mingi apărate) - Julia Behnke (8 goluri), Amelie Berger şi Emily Bolk (câte 3), Xenia Smits, Angie Geschke, Alicia Stolle (câte 2), Alicia Stolle, Meike Schmelzer, Franziska Muller şi Inna Grossmann (câte 1 gol), Marlene Zapf, Alina Grijseels, Maren Weigel şi Luisa Schulze. Au arbitrat sârbii Ivan Mosorinski şi Aleksandar Pandzic. Supervizor EHF a fost francezul Robert Dujardin, iar observator EHF a fost macedoneanul Dragan Nacevski.

Tot luni, dar de la ora 22.00, Norvegia a învins reprezentativa Cehiei cu scorul de 31-17 (20-10) şi a obţinut primele 2 puncte în competiţie. România, cu 4 p, s-a calificat în Grupa Principală 2, fiind urmată de Norvegia, 2 p, golaveraj 63-50, Germania, 2 p (57-61) şi Cehia, 0 p (48-62). Mâine, de la ora 22.00, se va juca derbiul dintre primele clasate pentru clasamentul final al grupei D. Echipa noastră s-a mai confruntat cu cea scandinavă la Europene, reuşind un egal la 26 în anul 1996, o victorie cu 26-22 (în 2000) şi 3 înfrângeri: 31-37 (2008), 19-27 (2014) şi 21-23 (2016). Dacă vom reuşi să ne îmbunătăţim palmaresul, vom vedea la finalul partidei în care le vom ţine pumnii fetelor noastre. Hai, România!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!