Încă două victorii în amicale pentru FC Argeş: 3-1 cu Academica Clinceni şi 5-1 cu Unirea Bascov!

FC Argeş a disputat miercuri după-amiază cel de-al doilea meci de verificare din această perioadă precompetiţională. Alb-violeţii au învins cu 3-1 pe Academica Clinceni, formaţie care a terminat prima parte a campionatului pe locul secund al Ligii a II-a, la numai un punct în spatele liderului Sportul Snagov. Disputa dintre argeşeni şi ilfoveni s-a disputat pe terenul 3 al Stadionului "Nicolae Dobrin", în condiţii foarte bune. Emil Săndoi şi Ilie Poenaru şi-au împărţit loturile în două echipe. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, cu un plus pentru Clinceni, care au avut câteva situaţii bune de a deschide scorul prin Răuţă, Bogdan Barbu şi Olariu. Gazdele au replicat prin şuturi din preajma careului expediate de Şerban, Năstăsie şi Buleică, care nu şi-au atins însă ţinta. După pauză, Clinceniul a deschis scorul prin Patriche, care a trimis cu capul în plasă, în urma unui corner de pe stânga. Piteştenii au restabilit egalitatea prin Rareş Enceanu, care - scăpat din marcaj de adversarul direct - a reluat cu capul în plasă o centrare de pe stânga. Alb-violeţii au trecut în avantaj cu 20 minute înainte de final prin Vasile Buhăescu. Scorul final a fost stabilit de către Dorinel Oancea, care l-a învins pe goalkeeper-ul ilfovenilor cu un şut din interiorul careului. În afară de cele trei goluri, piteştenii şi-au mai trecut în cont şi alte mari ocazii de gol prin Buhăescu, Vasile Gheorghe, Şerbănică şi Tofan. Concluziile care se pot trage după cel de-al doilea meci de pregătire este că FC Argeş are un lot destul de echilibrat, iar concurenţa pe posturi este acerbă. Prin ce au arătat în teren în partida cu ilfovenii, FC Argeş se anunţă o nucă extrem de tare în acest retur de campionat pentru formaţiile aflate pe podiumul ligii secunde.

Caseta tehnică

FC Argeş: Grecu - Hreniuc, Gugu, Turda, Şerbănică - Raul Costin, Şerban, Năstăsie, Cătălin Barbu - Buleică, Nilă. După pauză au mai intrat Tavi Popescu, Florescu, Buhăescu, Panait, Vasile Gheorghe, Enceanu, Oancea, Tofan, Cătălin Stan, Vişa şi Alin Popa. Antrenor: Emil Săndoi.
Academica Clinceni: Ureche - Achim, Răuţă, Patriche, Dobrescu - Şut, Bogdan Barbu, Pârvulescu, Olariu - Robert Ion, Buziuc. După pauză au mai intrat Andrei Cristian, Găină, Nicola, Vlad Mihalcea, Gliga, Paţurcă şi Cristi Dumitru. Antrenor: Ilie Poenaru.

"Triplă" pentru Buhăescu cu Unirea Bascov!

Sâmbătă, piteştenii au disputat cel de-al treilea amical din perioada de pregătire. De această dată adversar le-a fost echipa de Liga a III-a, Unirea Bascov. Prima repriză a fost una echilibrată şi s-a terminat la egalitate, după ce bascovenii au deschis scorul în min. 25, prin David. Bucuria oaspeţilor a fost de scurtă durată, pentru că trei minute mai târziu, Vasile Buhăescu a marcat şi a stabilit scorul pauzei. În mitanul secund, băieţii lui Săndoi s-au dezlănţuit şi au mai marcat de două ori prin acelaşi Buhăescu (min. 65 şi 70), Nilă (min. 84) şi Năstăsie (min. 90, din penalty). FC Argeş a jucat în formula Popescu - Oancea, Turda, Vişa, Stan - Florescu, Raul Costin, Şerban, Vasile Gheorghe - Buleică, Buhăescu, antrenor Emil Săndoi, iar Unirea Bascov i-a aliniat pe Şerban - Oreviceanu, Stancu, Negoiţă, Marin - Piscanu, Iamandi, David, Dima - Comănescu, Dalu, antrenor Adrian Dulcea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It