Eva Ionescu şi David Carteputredă au câştigat Selecţia Naţională U12!

Cei mai buni 16 jucători şi cele mai bune 16 jucătoare de sub 12 ani din România au participat la Selecţia Naţională U12, organizată zilele trecute de FRT la Centrul Naţional de Tenis. La finalul acestei selecţii, doar doi jucători au terminat neînvinşi, şi anume Eva Maria Ionescu şi David Cristian Carteputredă.

În turneul fetelor, cele două grupe principale au fost câştigate cu câte trei victorii din trei posibile. Andrada Komarov, de la Asociaţia TC Victor Hănescu s-a impus în Grupa A, în vreme ce Eva Maria Ionescu, de la AS TC Curtea de Argeş, a dominat Grupa B. În finală, Eva a avut nevoie de doar două seturi, 6-4, 6-3, pentru a se impune, mult mai disputat fiind meciul pentru locul 3, în care Alessia Florea, de la Viva Tenis Club din Galaţi, a trecut cu 6-4, 6-7(5), 6-3, de Anamaria Oana, de la CS Universitar Tg. Mureş.

Tot cu câte trei victorii din trei posibile au fost câştigate şi cele două grupe ale băieţilor, cu un plus, poate, pentru David Carteputredă, de la Viva Tenis Club Galaţi, cel care - în trei partide - a pierdut doar patru game-uri. După ce a dominat atât de categoric Grupa B, Carteputredă a trecut în finală cu 6-0, 6-4 de colegul său de club, Gabriel Gheţu, care câştigase Grupa A. În finala pentru locul trei s-au întâlnit Tudor Batin, de la CS Sănătatea Ergolemn şi Rareş Pieleanu, de la Asociaţia TC Victor Hănescu, meci câştigat de primul cu scorul de 6-3, 6-3.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It