Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 24 mai 2022 19:05

Canotorii români îşi reiau antrenamentele după 15 mai

După două luni în care s-au antrenat în siguranţă, acasă, însă sub stricta supraveghere a antrenorilor, sportivii din lotul român de canotaj îşi vor relua pregătirea la Complexul Sportiv Naţional Snagov după data de 15 mai. Măsurile de relaxare a restricţiilor, anunţate de autorităţi, vor include şi posibilitatea ca sportivii de performanţă să reia antrenamentele atât de necesare în procesul de pregătire pentru competiţiile viitoare şi pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. În ultimele două luni, sportivii au fost nevoiţi să se antreneze zilnic acasă, individual, cu ergometru, antrenamente de bicicletă şi de forţă, trimiţând timpii antrenorilor pentru ca progresul lor zilnic să fie supervizat. Nu doar canotorii au primit cu multă bucurie anunţul redeschiderii bazelor sportive pentru sportivii de performanţă începând cu 15 mai, ci şi Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj: "Nici nu vă imaginaţi cât de mult am aşteptat acest răspuns după toate apelurile pe care le-am făcut în toată această perioadă! Mă bucur enorm că preşedintele României ne-a dat această posibilitate ca, de la 15 mai să ne reorganizăm, bineînţeles, cu măsurile de siguranţă impuse de către autorităţi. Termenul de cantonament este în general sinonim cu stricteţea, pentru că nu poţi face sport de performanţă aşa, oricum. Îi mulţumesc preşedintelui Klaus Iohannis că a înţeles situaţia şi ne lasă să funcţionăm respectând măsurile de rigoare!".
Cu toate că Jocurile Olimpice de Vară au fost amânate pentru anul viitor, sportivii de la Canotaj vor avea un sezon competiţional aproape complet, în care vor lua parte la Campionatele Europene U23, Campionatele Europene de Juniori şi Seniori. "Avem în faţa noastră trei Campionate Europene la diferite categorii, programate pentru toamna acestui an. Având în vedere că virusul pare să fie acum sub control în mai multe ţări din Europa, sunt convinsă că acestea se vor desfăşura aşa cum sunt programate. Avem, aşadar, obiective mari şi în acest an, chiar dacă nu mai avem Olimpiada. Din acest motiv este crucială reînceperea cantonamentului. Nu poţi să te antrenezi acasă la fel ca atunci când faci parte dintr-o echipă. Ai nevoie de un program strict, de coechipierii lângă tine şi un ţel pentru care să lupţi!", mai spune Elisabeta Lipă. Federaţia Română de Canotaj are cel mai de succes lot de sportivi al României, aceştia câştigând în 2019 peste 30 de medalii: 13 de aur, 9 de argint şi 8 de bronz. În plus, 7 echipaje vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ce vor avea loc anul viitor!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.