Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 24 mai 2022 18:52

FC Argeş a început pregătirea pentru play-off

Fotbaliştii de la FC Argeş au revenit la antrenamente după o pauză forţată de două luni cauzată de pandemia de COVID-19 care a afectat tot sportul mondial. Jucătorii echipei noastre au primit sâmbătă rezultatele primului test de coronavirus pe care l-au efectuat vineri, acestea fiind negative. Conform protocolului emis de Ministerul Sănătăţii, piteştenii vor mai repeta testul de coronavirus în ziua a 7-a şi a 14-a a perioadei de pregătire centralizată. După ce medicii şi-au dat acordul, alb-violeţii au efectuat sâmbătă dimineaţă primul antrenament. Şedinţa de pregătire a fost programată în grupuri de câte 4 persoane, aşa cum cere protocolul emis de Ministerul Sănătăţii. Antrenorul Ionuţ Badea şi colaboratorii săi au stabilit ca antrenamentul să se desfăşoare pe cele trei terenuri de iarbă din cadrul Stadionului "Nicolae Dobrin". Primul antrenament a fost unul de reacomodare la efort, urmând ca de la începutul acestei săptămâni, intensitatea şedinţelor de pregătire să crească treptat. După aproximativ două ore, fotbaliştii şi staff-ul tehnic au revenit la hotelul la care echipa efectuează cantonamentul. În acest stagiu de pregătire centralizată de două săptămâni, principalul grupării din Trivale a programat pentru elevii săi şi câteva teste fizice pentru a avea un punct de plecare în pregătirea fizică.

6 echipe luptă pentru promovare

Sezonul se va relua la începutul lunii iulie cu un play-off, în care vor juca primele şase clasate din liga secundă, într-o singură manşă, echipele urmând să intre cu punctele înjumătăţite: UTA Arad (25 p), CS Mioveni (20 p), Turris Turnu Măgurele (20 p), FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti, cu câte 19 puncte fiecare. Play-off-ul este programat să înceapă pe 4 iulie, urmând ca UTA, CS Mioveni şi Turris Turnu Măgurele să dispute 3 meciuri acasă şi 2 în deplasare, în timp ce FC Argeş, Petrolul şi Rapid să joace 2 meciuri acasă şi 3 în deplasare. Datele celor cinci runde care se vor juca în acest play-off sunt 4, 11, 18, 25 iulie şi 1 august, în timp barajul pentru promovarea în Liga I a fost programat pentru data de 5 august. Ordinea meciurilor din play-off urmează să fie stabilită în scurt timp de Federaţia Română de Fotbal.

"Contează mai puţin locul de pe care promovezi"

Bogdan Stoica, directorul executiv al clubului FC Argeş, a spus că testarea jucătorilor a decurs foarte bine: "Încă de joi seara, fotbaliştii care nu sunt din Piteşti s-au reunit la hotelul la care facem cantonamentul, iar în această dimineaţă au făcut primul test de coronavirus. Acest sistem cu play-off este cel mai bun pentru noi. Lupta pentru promovare se anunţă foarte strânsă, chiar dacă UTA are un avans serios de puncte faţă de celelalte competitoare. Poate fi o favorită, dar nu o favorită certă!. Obiectivul nostru este promovarea în Liga I. Contează mai puţin locul de pe care promovezi. Vom face tot posibilul să ajungem acolo unde ne este locul. Atuul nostru în această bătălie este dorinţa foarte mare a jucătorilor de a reuşi promovarea. Şi pentru mine, ca şi conducător, ar fi o mare performanţă! Promovarea este lucrul cel mai important pe care îl aşteaptă suporterii şi toată suflarea fotbalistică argeşeană".

"Vom găsi motivaţia necesară să revenim în Liga I"

Ionuţ Badea, antrenorul grupării din Trivale, este optimist în privinţa şanselor echipei sale de a reveni pe prima scenă fotbalistică a ţării: "Practic avem 6 săptămâni de pregătire înainte de reînceperea competiţiei. Este un alt campionat, comprimat atât ca timp, cât şi ca valoare. Avem 5 finale de disputat şi vreau să le câştigăm pe toate, dacă se va putea. Obiectivul nostru este promovarea în Liga I. Strategia pe care o vom face va fi să fim ancoraţi în acest obiectiv. Sunt sigur că vom găsi motivaţia necesară de a reveni în Liga I. Pauza dintre sezoane este de doar o săptămână şi sper ca şi FC Argeş să fie printre echipele care în sezonul viitor vor lua startul în Liga I".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.