Juniorii de la Argeş Cup vor la Roland Garros!

Emoţiile primelor meciuri din turneul Argeş Cup nu i-au copleşit pe juniorii care au intrat pe teren. Marţi, după meciurile la simplu, indiferent de rezultatele obţinute, Cristian Andreescu şi Ştefan Andreescu, din Slobozia, Andi Jianu, Cosmin Lauran şi Teodor Ureche din Bucureşti, erau optimişti şi siguri că peste 10 ani vor ajunge nume mari în tenis. Tinerii sportivi consideră turneul de la Curtea de Argeş o bornă care poate să le marcheze carierele, fiind o bună rampă de lansare, deoarece le oferă condiţii de joc comparabile cu cele de la evenimente similare organizate în străinătate. 

În ultimul an fiecare a obţinut rezultate notabile la diferite competiţii, cum ar fi un turneu internaţional, la care Cristian Andreescu a ocupat locul III, ajungând până în semifinale. La Campionatele Naţionale din vară, fratele său, Ştefan, a obţinut locul II, dar la turneul Argeş Cup, cei cinci juniori vor să dea ce au mai bun pe teren şi să urce cât mai mult în clasament. 

La primele meciuri jucate la simplu, rezultatele obţinute au fost încurajatoare şi le-au dat un mare impuls pentru cele de la dublu. Cristian Andreescu a câştigat primul tur, fratele său mai mic, Ştefan a pierdut un meci, dar nu i-a dispărut optimismul; Andi Jianu l-a eliminat pe Răzvan Baian, apoi Cosmin Lauran a câştigat la acelaşi Andi Jianu cu scorul de 6-2, 6-1, iar Teodor Ureche nu s-a lăsat mai prejos şi a învins şi el în partida cu Mihai Isăroiu. "C-aşa-i în tenis!..."

 

Pin It