Victor Hănescu este de părere că tenisul din România se poate dezvolta prin turnee gen Dr. Oetker Junior Trophy. "Este un turneu important pentru tenisul din România, care ajută practic
Prezentatoarea TV Liana Stanciu a fost alături de copii la Players Party Dr. Oetker Junior Trophy, care a avut loc la sala de la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti. "Am venit să visez, fiica
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie nr. 25, a fost eliminată duminică de americanca Shelby Rogers, scor 6-3, 6-4, în optimile de finală ale probei feminine de simplu la Roland
Sâmbătă a avut loc Turneul Naţional pentru junioare IV "Cupa 1 Iunie", organizat la Sala de sport a municipiului nostru, la care au participat CSS Sibiu, CSS Râmnicu Vâlcea, HC Muntenia Vâlcea şi
SC Curtea de Argeş organizează mâine, începând de la ora 10.00, la Sala de Sport a municipiului, un puternic turneu naţional pentru junioare IV, dotat cu trofeul "Cupa 1 Iunie". Antrenorul de la
Irina Begu a reuşit să se impună, la capătul unei dispute maraton, cu scorul de 6-7, 7-6, 10-8 în faţa sportivei din SUA, Coco Vandeweghe. "Tactica era ca eu să fiu cea care conduce jocul, să nu
Echipa de junioare IV, condusă de Claudiu Voinea, a reprezentat municipiul nostru la una dintre semifinalele Campionatului Naţional, organizată sub egida Federaţiei Române de Handbal de către CSM
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea de la Roland Garros după o victorie în două seturi cu Zarina Diyas, scor 7-6, 6-2. Doar primul set a fost mai dificil, în cel de-al doilea lucrurile
Managerul General al Dr. Oetker România, Ioan Cozma, şi-a propus ca Dr. Oetker Junior Trophy să ajungă de talia turneului Petit As. "Acum 5 ani, împreună cu marea
Simona Halep şi Irina Begu sunt două dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului în circuitul WTA, astfel că n-ar fi exclus ca măcar una dintre ele să ajungă în fazele finale ale turneului