FC Argeş rămâne fără punct câştigat şi după etapa a doua din Liga I. Echipa pregătită de Ionuţ Badea a fost învinsă vineri seară, cu 2-0, în deplasarea de la Gaz Metan Mediaş. Cele două goluri ale
Eric Niţă (S&F Tennis System) a câştigat cea de a a XIV-a ediţie a Trofeului Victor Hănescu, după ce l-a învins în finală, cu scorul de scor 6-1, 6-0, pe David Burac (CS Tenis Club
Chiar dacă marţi vremea le-a făcut ceva figuri organizatorilor, aceştia au reuşit să ducă la îndeplinire sarcina de a jucat în aceeaşi zi şi sferturi de finală, şi semifinalele. Astfel, ediţia
Luni s-au jucat optimile de finală ale Trofeului Victor Hănescu, turneu de categoria A în calendarul Federaţiei Române de Tenis adresat sportivilor de 12 ani - băieţi şi fete. Meciurile se
Chiar dacă pare greu de crezut, duminică, niciunul dintre principalii favoriţi ai Trofeului Victor Hănescu, care se dispută în această perioadă în Primul Oraş Regal al României, nu a fost
Aşa cum am amintit în ediţia de joia trecută a ziarului nostru, vineri au avut loc confirmările la tradiţionalul turneu ce se dispută în aceste zile în municipiu, la TC Curtea de Argeş de pe str
"Deşi sportul alb a avut numeroase probleme în acest an din cauza pandemiei, am luat toate măsurile de siguranţă şi am readus tenisul la Curtea de Argeş cu Trofeul Victor Hănescu, care este
Sezonul 2020 de raliuri a debutat cu două curse desfăşurate pe asfalt în judeţele Argeş şi Braşov-Harghita, unde viteza şi precizia pilotajului au fost primordiale. După o pauză de şapte ani
Mădălina Bereş, componentă a Lotului Olimpic de Canotaj al României, a fost desemnată "Sports Personality of the Year" în cadrul Galei "Most Admired Business Women Awards 2020", eveniment organizat