Aleşii locali doresc locuitorilor comunei Ciofrângeni ca Sfintele Paşti să le aducă cer senin pe calea vieţii presărată cu noi împliniri, sănătate, prosperitate şi numai bucurii alături de cei
Primăria şi Consiliul Local Cepari doresc ca locuitorii comunei să întâmpine Învierea Domnului cu sufletele pline de bucurie şi cu speranţa împlinirii visurile de mai bine, pentru ei şi pentru cei
Primăria şi Consiliul Local al comunei Băiculeşti urează locuitorilor ca Sfânta Înviere a Domnului să le lumineze casele şi sufletele şi să le aducă sănătate şi un trai îmbelşugat alături de cei pe
Aleşii locali doresc ca Sfintele Sărbători Pascale să le aducă îndeplinirea tuturor speranţelor de mai bine locuitorilor comunei Albeşti, sănătate, pace şi belşug în case şi suflete şi numai
Vinerea Mare (Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi, pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. Zi
După cum se ştie, ziarul nostru a publicat listele complete cu persoanele îndreptăţite să primească ajutoarele aprobate de către legislativul municipal şi joi, până la prânz, mare parte dintre
Informaţia ne-a fost oferită de către preşedinte, ing. Apostol Zamfira, cu precizarea că decizia a fost luată în Adunarea Generală din 12 aprilie şi va fi pusă în practică începând de la data de 1
Data de 25 aprilie va rămâne multă vreme în memoria celor care au fost martori la dezastrul provocat de cutremurul cu magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter, care a avut loc în urmă cu un an
Marisa Leea Niţescu, elevă în clasa a X-a A la Colegiul Naţional "Vlaicu-Vodă", a obţinut zilele trecute "Premiul Special" la Olimpiada naţională de Limba şi literatura română, după ce a fost
V-am informat în urmă cu două săptămâni că eleva Maria Petrescu (XII-a F), de la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă", a obţinut la etapa judeţeană a Olimpiadei de Ştiinţe Socio-Umane, disciplina