Informăm utilizatorii din mun. Curtea de Argeș, com. Băiculești, Valea Iașului și Valea Danului că se prelungește valabilitatea anunțului nr. 4705/14.11.2025, întrucât turbiditatea apei brute din
Este o veste bună pentru activitatea DSVSA Argeș, dar și pentru economia locală, având în vedere banii europeni pe care îi atragem.
Mai exact, în ședința de Guvern din data de 13 noiembrie 2025
Mai mulți proprietari din zona Râmnicu Vâlcea, cartier Capul Dealului – Curtea de Argeș, afectați de proiectul „Varianta de ocolire a municipiului Curtea de Argeș”, semnalează lipsa de transparență
Un proiect legislativ care prevede clase distincte şi în zonele izolate geografic sau lingvistic ori în care numărul de elevi este sub minimul prevăzut de lege, a trecut recent de Camera
Informăm utilizatorii din mun. Curtea de Argeș, com. Băiculești, Valea Iașului și Valea Danului că din cauza consumului mare de apă, precum și din cauza unor avarii majore apărute după pornirea
Joi, 13 noiembrie, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu și prefectul județului
Tariful de referință RCA pentru persoane fizice a crescut în medie cu 5,4% pentru autoturisme și cu 5,2% pentru autovehiculele de transport bunuri, comparativ cu tariful de referință publicat în
Written by Text cules și prelucrat de Malvina BÎRSAN on .
Pe Valea Topologului, în județul Argeș, se află un obiectiv istoric unic - trunchiul stejarului multisecular, a cărui existenţă numără peste 1500 de ani. Legenda spune că la umbra bătrânului