Săptămâna trecută, şcolile de la Muşăteşti şi Stroeşti au primit vizita dr. Dan Manu. Preşedintele Consiliului Judeţean a vrut să vadă cum stau cu dotările pentru care se alocaseră bani pentru
Grădiniţa cu Program Prelungit din această zonă a comunei Valea Iaşului este pe cale să intre în circuitul normal de funcţionare - ne-a informat primarul Nicolae Barbu. "Zilele acestea au sosit
Ieri, prefectul Cristian Soare a transmis datele oficiale legate de rezultatele analizelor efectuate de DSP Argeş la sursele de apă din mai multe zone. "Întrucat avem în judeţ localităţi unde sunt
Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi
Edilii au găsit soluţii practice şi ieftine pentru rezolvarea problemei încălzirii spaţiilor din şcoli şi alte instituţii aflate în grija administraţiei publice locale. Încă din vară s-a aprobat o
În vederea organizarii alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie, prefectul Cristian Soare a dispus constituirea prin Ordin a Comisiei tehnice şi a Grupului tehnic de lucru. "La nivel
Marţi, la Consiliul Judeţean Argeş, preşedintele Dan Manu şi subprefectul Emilian Dragnea s-au întâlnit cu preşedintele-director general Dacia şi director general al Grup Renault România, Yves
Vechea administraţie municipală şi-a încheiat mandatul. Cea nouă a depus jurământul şi destui dintre foştii aleşi locali nu se mai regăsesc în fotoliile pe care le-au ocupat timp de patru ani. Toţi
Cam aşa s-ar putea caracteriza ediţia a V-a a evenimentului lansat de către primarul Niculaie Dragnea după ce a preluat primul mandat, în 2012. Duminică, pe terenul de sport de la Tutana, sute de
Walter Stegner, cetăţeanul de onoare al municipiului Curtea de Argeş, care a dus luna aceasta conducerii oraşului de baştină al Reginei Elisabeta a României o scrisoare din partea primarului