O campanie de informare a Ministerului Afacerilor Interne atrage atenţia asupra prevederilor Legii electorale. Astfel, este interzisă: oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în
Puteţi afla la ce secţie de votare sunteţi arondat şi unde este aceasta accesând link-ul: https://registrulelectoral.ro/ şi introducând CNP-ul, numele de familie şi un cod aleatoriu de verificare
Sâmbătă, programul SPCLEP este stabilit pentru intervalul orar 08.00-16.00, iar duminică, între orele 08.00-18.00, cu menţiunea ca la eliberarea oricărui documente de identitate, indeferent că
La începutul săptămânii, parcarea instituţiei s-a umplut de veselie, în aşteptarea lui Moş Nicolae. Sute de copii din centrele DGASPC şi din judeţ au fost prezenţi la întâlnirea cu Moşul, primind în
Miercuri dimineaţă, la ora 03.55, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în comuna Pietroşani
Agenţii din cadrul postului de Poliţie Domneşti au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Aceştia au identificat-o pe C.A. (40 ani), din comuna
În cadrul unei manifestari selecte, la sediul Comisiei Naţionale pentru UNESCO din Bucureşti s-au aniversat 60 ani de la aderarea României la acest prestigios organism internaţional şi 15 ani de la
Temperaturile au scăzut semnificativ în ultima perioadă, aşa cum era normal de altfel, iar Cătălin Nastea, directorul SPU Curtea de Argeş, îi îndeamnă pe argeşeni să sesizeze dacă pe străzi au mai
Vă anunţam că pentru a doua oară în acest an au fost scose la concurs posturi de medici la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Deficitul la nivelul unităţii sanitare este destul de mare, la fel ca în
Poliţiştii au depistat cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 47 ani, care efectuau operaţiuni ilicite cu material lemnos. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 171/2010