În şedinţa ordinară din data de 15 aprilie s-a rezolvat şi această problemă spinoasă, care a provocat destule discuţii în contradictoriu şi iritări printre aleşii locali. Faptul că primarul Vasile
Mărturisirea a fost făcută în şedinţa A.G.A. de către Ion Bolovan, care a precizat şi motivul: a considerat că n-ar fi bine să se ceară trecerea Staţiei de tratare a apei de la Cerbureni la
Mandatul actualilor edili se apropie de sfârşit, astfel că boarea electorală se simte acum, în a doua parte a lunii aprilie, mai aprig decât vântoasele prăvălite din vârfurile Carpaţilor prin
Aceasta a fost declaraţia pe care ne-a făcut-o ieri Marian Anghel, foarte deranjat că unele site-uri sau ziare îl dădeau candidat ba pentru un partid, ba pentru altul la alegerile locale din 5
Primarul Vasile Dina i-a anunţat pe consilierii locali în şedinţa din martie că, în urma cererilor depuse la Consiliul Judeţean Argeş, există promisiuni de ajutor pentru finanţarea unor proiecte de
Cei interesaţi să cunoască mai multe informaţii despre istoria comunei din imediata vecinătate a municipiului Curtea de Argeş sunt invitaţi să participe la evenimentul de lansare a "Monografiei
Data de 10 aprilie 2016 va rămâne una de referinţă pentru locuitorii acestui sat. Aceasta deoarece a coincis cu inaugurarea oficială a unei investiţii la care edilii locali au ţinut foarte mult
În cadrul şedinţei de legislativ din 25 martie s-a discutat şi despre acordarea de ajutoare sociale. "Eu, din principiu, nu voi vota contra ajutoarelor propuse de către dl. primar, pentru că sunt
Cunoscutul crescător de animale, care este proprietarul a 1.700 ovine mari şi a peste 1.200 miei, ne-a vizitat la redacţie pentru a ne spune că nu va lăsa lucrurile în coadă de peşte şi de data