ANAF a declarat că proprietarii acestor business-uri nu mai pot să fugă de plata impozitului pe profit. Efectul – unele aparate ar putea să ceară plata cu cardul, chiar şi pentru câţiva lei.
Oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Sălătrucu, care conducea o autoutilitară, înmatriculată în alt stat, pe DJ 678A
Oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Domnești, care conducea o autoutilitară cu care efectua transport de lemne, pe
În ziua de 30 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat 4 activități informativ-preventive, la două licee din municipiul Curtea de Argeș, după cum
În ziua de 29 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Stâlpeni, care conducea un motociclu, pe raza localității de domiciliu, iar în urma
Pacientul, un băiat în vârstă de 11 ani din capitală a fost internat la Institutul „Matei Balş”, din cauza complicaţiilor. Medicii atrag atenţia că în precedentul sezon rece s-au înregistrat cele
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că de la 1 octombrie va putea fi evitată fuga din ţară a unor inculpaţi aflaţi sub control judiciar, dacă aceştia vor purta brăţară
Jandarmeria Argeș a desfășurat o serie de misiuni pe parcursul sezonului estival, menite să asigure ordinea și siguranța publică, prevenirea și combaterea infracțiunilor, precum și protecția
În zilele de 27 și 28 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu oamenii legii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru
Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele zile s-au înregistrat efecte în 116 localități din 29 de județe (AR, AG, BC, BT, BR, BV, BZ, CL, CJ, CT, CV, DB, GL, GR