Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a declarat că în marile lacuri de acumulare rezervele de apă sunt la un nivel satisfăcător, dar seceta continuă şi trebuie să avem grijă de resurse
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a spus că românii trebuie să primească, prin intermediul primăriilor, vouchere culturale care le-ar facilita accesul la teatre, muzee și concerte. Acesta a
În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi
În ziua de 24 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Băiculești, care conducea o mașină pe raza localității de
Un moment emoționant a fost trăit la începutul acestei săptămâni, în familia pompierilor argeșeni, și a marcat trecerea în rezervă a cinci cadre ale inspectoratului din județul nostru. Pe tot
Echipa de medici din cadrul Compartimentului de Ortopedie și Traumatologie al Spitalului Orăşenesc Mioveni se mărește, după ce la concursul organizat de unitatea spitalicească a fost promovat
Comisia Europeană a spus că serul Imvanex, produs de grupul farmaceutic Bavarian Nordic, va fi comercializat și folosit și pentru variola maimuței. Astfel, CE și-a dat acordul în extinderea serului
În seara zilei de 23 iulie, în jurul orei 21.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat, în urma unei verificări în trafic a unei mașini, pe str. Take Ionescu
Odată cu apariția noului val de infectări Covid în întreaga lume, determinat de varianta Omicron, au apărut discuții despre un vaccin modificat, care să fie adaptat acestei tulpini și care să fie
Organizația consideră că prevederile proiectului Legii învăţământului preuniversitar vor adânci inegalităţile dintre elevi, recomandând reintroducerea bursei de studiu şi renunţarea la