Este vorba despre angajaţii care vor lucra de acasă pe timpul pandemiei de COVID-19. Firma câştigătoare a făcut o ofertă cu un preţ mai scăzut faţă de valoarea estimată a contractului, aceasta
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că 160.000 dosare de pensie au fost evaluate la mai puţin de două săptămâni de la începutul acestui proces. Ea a adăugat că toate cele 5 milioane de
Bugetarilor le va fi interzis să-şi mai cumuleze salariul cu pensia, conform unui proiect de lege pus în dezbatere la Ministerul Muncii. Practic, atunci când îndeplinesc condiţiile de pensionare
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au depistat în trafic, zilele trecute, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe str. 1 Mai din Urbea
Raluca Turcan a anunţat că Ministerul Muncii a finalizat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care este majorat de la 650 de lei la 1.500 de lei stimulentul de reinserţie pentru părintele care
Veşti tot mai proaste pentru argeşenii care aveau planificate în această vară nunţile sau poate urmau să organizeze botezul. Nu se mai pune problema de aşa ceva, cel puţin până în toamnă, aşa cum
Zilele trecute, oamenii legii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, aflaţi în serviciul de patrulare, au observat în zona unei parcări adiacente străzii Costache Negri, două persoane care încercau
Vinerea trecută, poliţiştii din Curtea de Argeş, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş au acţionat pentru prevenirea şi combaterea
DSU a decis retragerea de urgenţă a acestui tip excepţional de secţie externă datorită necesităţii foarte mare care există la nivelul ATI în Bucureşti. TIR-ul a fost strâns de la Spitalul Judeţean
După moartea prematură a preotului Mihail Cătălin Boşomoiu, comuna Cicăneşti este din nou în doliu, îngenunchiată de durere, după ce ieri a încetat din viaţă o altă fiică a comunei - tânăra în