Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunţat marţi seara că programul "Rabla" de anul acesta va începe în luna aprilie, iar bugetul alocat este cel puţin la fel ca cel de anul trecut. "Programul
Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au acţionat pe raza de competenţă, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere şi combaterii principalelor cauze generatoare de
Din raportul emis de Curtea de Conturi a României, reiese că au fost descoperite deficienţe grave la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Argeş, în timpul activităţii din anul 2019. Printre
Poliţiştii au făcut 32 de percheziţii, ieri dimineaţă, în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Ilfov, Argeş, Călăraşi, Dolj şi Dâmboviţa la persoane care comercializează tutun prin intermediul
Luni, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au continuat cecetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, şi au reţinut un bărbat
Marţi seara, în jurul orei 19.00, poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la un incendiu aflat în desfăşurare la o locuinţă de pe raza comunei Uda. La faţa locului s-a
Marţi, 9 martie, a trecut la cele veşnice, la numai 35 de ani, preotul Mihail Cătălin Boşomoiu de la Parohia Ungureni din Protoieria Titu. Potrivit Arhiepiscopiei Târgoviştei, preotul a murit în
La această ora nu sunt probleme pe drumurile publice din Argeş, dar sunt înregistrate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Autorităţile sunt pregătite, astfel că pe toate arterele
Astfel, doar în luna ianuarie, ANAF a trimis peste 130.000 de somaţii de plată şi a blocat peste 43.000 de conturi bancare. Practic, persoanele fizice şi juridice aflate în această situaţie nu au
Studiile europene ne clasează pe ultimele locuri la egalitatea de gen în numeroase domenii: condiţii de muncă, educaţie superioară şi accesul la poziţii de putere. Institutul European pentru