Sâmbătă, 9 noiembrie, sărbătorim împreună Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, în cadrul celei de-a VI-a ediții a „Duatlonului Regal Invictus”, competiție sportivă ce va avea loc în
Primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, a participat recent la un eveniment încărcat de emoție, dedicat memoriei celor 500 de soldați italieni care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Pierdut Certificat de Înregistrare pe numele MIHĂILESCU N. DUMITRU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ. CUI: 34459645, eliberat la data de 06.05.2015. Se declară nul.
În câteva clipe, totul s-a transformat în cenușă. Până ieri, casa din imagini era locuința lui Gabriel Săvulescu, elev la Liceul Tehnologic Auto, care locuia alături de fratele său mai mic și de
RMR ARGEŞ SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Ocupare temporară teren forestier, suprafaţa 9.900 mp, cu defrişare pentru 10
Pe fondul pregătirilor pentru campaniile de Black Friday, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează consumatorii cu privire la potențialele
Victimele tentativelor de omor și membrii de familie ai celor decedați în urma unor acte criminale pot beneficia acum de asistență juridică gratuită și compensații financiare, conform unei noi
Cuantumul acordat pentru cazarea și masa elevilor și a profesorilor însoțitori la competițiile școlare organizate în țară este de până la 200 de lei/zi/elev sau profesor însoțitor. Aceeași sumă se
Cinci sportivi talentați din Curtea de Argeș, antrenați la Kombat Academy C.D.A., au participat recent la Cupa Dynamite Fighting Show, organizată la Sala Polivalentă din București, un eveniment
Acestea au fost montate la intersecție str. 1 Decembrie 1918 cu str. Lascăr Catargiu (zona Lidl). Primele semafoare au fost deja instalate. Mai este nevoie să fie montată consola peste stradă