Ediţia a XV-a a evenimentului instituit de tânărul (pe atunci) om de afaceri şi fiu al satului, Virgil Baciu, s-a desfăşurat anul acesta ca de obicei, în prima zi de sâmbătă după sărbătorirea
Întors dintr-o scurtă vacanţă fără plată, deoarece i s-a refuzat şi achitarea ultimului salariu, managerul firmei care deţine monopolul serviciilor din domeniul alimentării cu apă şi a canalizării
După cum se ştie, la fima care are ca acţionar Consiliul Local Curtea de Argeş este un haos ce pare să se permanentizeze. După pensionarea lui Ion Bolovan şi numirea ca manager interimar a lui
Sâmbătă, conform tradiţiei s-a desfăşurat cea de-a XV-a Întâlnire a fiilor satului Poenărei, ctitorită de către primarul Virgil Baciu. Ediţia din acest an a fost una în care factorul politic a lipsit
Aceasta a fost consecinţa directă şi imediată a desfăţurării primei ediţii a STONEBIRD FESTIVAL în localitatea de pe valea Râului Doamnei. Filmele şi clipurile realizate de o parte dintre miile de
Comunicaţia rutieră care leagă comuna Băiculeşti cu Oraşul Regal Curtea de Argeş, dintre satul Valea Brazilor şi cartierul Noapteş, se află în categoria drumurilor judeţene. Autorităţile din cele
Sâmbătă, la Conacul Goleşti a avut loc cea de-a XII-a ediţie a Reuniunii Fiilor şi Cetăţenilor de Onoare ai judeţului Argeş, desfăşurată în acest an sub egida "Respect pentru Valorile Naţionale". În
Potrivit tradiţiei instituite de Virgil Baciu în urmă cu 15 ani, în prima sâmbătă de după prăznuirea sărbătorii creştine a Adormirii Maicii Domnului, fiii satului se revăd pentru o sărbătoare
Administraţia publică locală din comuna de pe Valea Vâlsanului are satisfacţia de a puncta în aceste zile demararea unor investiţii importante pentru creşterea gradului de civilizaţie al traiului de
Vineri, de la ora 10.00, Sala de consiliu de la parterul Primăriei Curtea de Argeş a găzduit dezbaterea publică a proiectului de Regulament pentru parcări. Ca de obicei, participarea n-a fost prea