Vinerea trecută, în Sala de festivităţi a Primăriei Ciofrângeni a avut loc conferinţa de lansare a Proiectului "Complex de 4 Locuinţe protejate şi Centru de zi, Comuna Ciofrângeni, Judeţul Argeş"
Solicitarea formulată de către Consiliul de Administraţie de la S.C. AQUATERM S.A., de creştere a tarifelor la serviciile prestate, a fost aprobată, dar numai pe jumătate. Deşi exista avizul
După cum v-am informat deja, există un conflict generat de atitudinea ireverenţioasă manifestată de către Cătălin Gabriel Nastea faţă de consilierii locali. Povestea de iubire dintre părţi s-a cam
Aşa a fost reuniunea ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 30 mai. Ecourile alegerilor europarlamentare din data de 26 şi evenimentele care au urmat au oferit, prin ordinea de zi
Astăzi, de la ora 16.00 se va deschide în satul Galeş tradiţionala sărbătoare a Caşcavalului de Brăduleţ, la care sunt aşteptaţi cu braţele deschise toţi prietenii locuitorilor comunei şi fraţii
După cum s-a anunţat deja, festivităţile se vor desfăşura la Căminul Cultural din centrul comunei, începând cu ora 13.30, atunci când se vor primi invitaţii. Debutul oficial se va săvârşi o
Aşa se anunţă reuniunea ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş convocată de către primarul Constantin Panţurescu pentru data de 30 mai. Pe ordinea de zi a primei şedinţe ce se va desfăşura
În şedinţa ordinară a consiliului din data de 22 mai a figurat pe ordinea de zi un proiect privind completarea Programului anual de achiziţii publice. Cristi Ştefan a prezentat acest proiect