Aleşii locali au reuşit acest record istoric cel puţin pentru ultimii 15 ani: au scurtat şedinţa de consiliu la mai puţin de o jumătate de oră! Reuniunea trebuia să se desfăşoare în data de 17, dar
Legislativul a aprobat la sfârşitul lunii trecute un proiect de hotărâre propus de către primarul Constantin Panţurescu şi a dat undă verde Studiului de Oportunitate pentru fundamentarea şi
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat că în acest an se va rezolva problema şcolilor care mai au toaletele în curte sau neconforme, fiind alocată de la buget suma de 65 de
Vineri, după ce a vizitat o fermă de legume din Topoloveni însoţit de ministrul Agriculturii, Petre Daea, Liviu Dragnea a anunţat că specialiştii de la Ministerul Agriculturii şi de la cel al
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în primele zile după lansarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, autorităţile locale au depus 134 de proiecte de finanţare, cele mai multe dintre acestea
Vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, a declarat luni că în câteva zile vor începe lucrările la Drumul expres Craiova-Piteşti. "Dacă Dumnezeu dă să fie bine, zilele următoare o să dăm drumul
Liviu Dragnea, preşedintele PSD Argeş, a fost vineri în comuna argeşeană Corbi, acolo unde a vizitat o exploataţie agricolă de succes înfiinţată cu fonduri europene în anul 2010 pentru care se
Prima ediţie a acestui eveniment s-a desfăşurat în data de 24 mai 1970. La vremea aceea, primar în comuna Corbi era un român adevărat din satul Poenărei, din care se trage şi actualul deţinător al
Au trecut ca o părere doi ani şi jumătate de la trecerea în nefiinţă a primului OM al comunei Domneşti, soţ şi tată, înţelept, educat, harnic, lăsând în urmă familia în lacrimi, regretul oamenilor
Proiectul iniţial dezbătut în ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş respectase cerinţa consilierului superior din cadrul Compartimentului Autorizare şi Control Local Transport