Coborâtor din înălţimile Făgăraşului, zămislit din stânca de cremene a munţilor, scăldat în apele de legendă ale lacului „Învârtita”, lac fără fund, de o frumuseţe mirifică. Iubitor al Cheilor
La 6 decembrie 2010, Parlamentul României a promulgat o lege prin care s-a stabilit ca, începând cu anul 2011, ziua de 15 Ianuarie să fie dedicată culturii noastre naţionale. S-a ales această zi
Igor Dodon şi-a intrat în hleb. Nu ştiu care-i sunt atribuţiile, probabil nici el nu ştie prea bine deocamdată, dar nu contează, a început deja să facă istorie. Se răţoieşte la România, a dat jos
Auzim adesea: "Fapte, nu vorbe!", exprimând convingerea noastră că faptele sunt adevăratele etaloane ale personalităţii umane. Adică: faptele confirmă caracterul, moralitatea, forţa şi inteligenţa
Instituţia mai sus amintită expune în luna ianuarie, în cadrul mini-expoziţiei "Exponatul lunii", greutăţile unui război de ţesut descoperite la Negraşi, punctul "Fîntâna Ilinii". Piesele, opt
Orice sfinţenie ţâşneşte din răstignirea unui suflet cât lumea... Orice cuminţenie se cuminecă în metafora inimii... Orice lacrimă devine o vocabulă transcendentă a divagaţiei cosmogonice, sublimată
Mâine, argeşenii iubitori de cultură sunt aşteptaţi la prima ediţie pe anul acesta a întâlnirii literare "Gânduri la început de seară", în cadrul căreia la loc de cinste se va afla sărbătoritul
În Evul Mediu, lucrările cu caracter istoric, filozofic, religios, ştiinţific şi literar se scriau numai în limbile „de cancelarie”: greaca veche şi slavona în Răsăritul Europei şi latina în Apus
Este o schimbare de fond, vizibilă şi din imaginile ce vor apărea pe prima pagină. Cele ale uluitoarelor biserici, majoritatea monumente de cult creştin-ortodox, vor fi înlocuite cu cele ale
Filarmonica Piteşti a pus în vânzare, de astăzi, la sediul său din municipiul reşedinţă de judeţ, din Calea Bucureşti, nr. 2, Centrul Multifuncţional (fostul Cinematograf Bucureşti), abonamente