Filarmonica Piteşti organizează mâine, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, concertul simfonic Dansuri simfonice. Dacă soliştii Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuţie) au mai concertat
Muzeul Judeţean Argeş expune în luna octombrie 2016, în cadrul mini-expoziţiei "Exponatul lunii", Vulturul pescar (Pandion haliaetus). În ţara noastră, această pasăre răpitoare de zi din ordinul
Pe măsură ce scriu, viaţa mea reală se transformă tot mai mult în una imaginară, eu devin treptat prizonier între filele unei cărţi. Iar cartea mea de lumină mi se pare un castel fermecat, cu o
Tot ce seamănă cu propaganda de acum treizeci-patruzeci de ani ne provoacă o respingere instinctivă, mai ales celor de vârsta a doua, cei care am apucat „programul TV sandvici”, o emisiune de o oră
Marţea aceasta, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, unde Filarmonica Piteşti susţine concertele, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru se vor "duela" din nou, "arbitru" fiind, ca de
Am uneori un sentiment amestecat, de stupoare-neputinţă-vinovăţie, pus în faţa unor situaţii suprarealiste, absurde de fapt, când caraghioşi locali, cu totul incompetenţi în subiectul discutat
Filarmonica Piteşti deschide a X-a stagiune printr-un concert simfonic ce se va desfăşura miercuri, 28 septembrie, de la ora 19.00, în noua sală a instituţiei, cea de la Centrul Multifuncţional, din
Toma necredinciosul nu a fost convins de învierea lui Iisus decât atunci când a văzut palmele Lui, cu urmele piroanelor şi a pipăit coastele Lui, străpunse anterior de suliţa unui ostaş. Pentru
Zilele trecute, autorul de origine vâlceană Mircea Băduţ şi-a lansat la Biblioteca Municipală volumul de proză scurtă intitulat "Ficţiuni secunde". Primit cu deosebită simpatie în mijlocul
Întâlnirea lunii septembrie din cadrul Cenaclului "Nicolae Velea" s-a desfăşurat într-o atmosferă în armonie cu vremea de afară, dacă ne gândim că una dintre personalităţile evocate a fost poetul