Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 mai 2026 03:33

Editorial LA ŢINTĂ - Marea Boc(ăneală)

Dac-ar fi să judecăm după efervescenţa cu care se desfăşoară evenimentele, s-ar zice că meleagurile mioritice rămân de-a dreptul fabuloase. Zilele trecute, ziarele din Cluj au anunţat că voluntarii

Pin It

Editorial LA ŢINTĂ - "Băieţi buni"

Vă mai amintiţi de filmul acela american cu mafioţi?... Dacă nu, ori dacă nu l-aţi văzut, e păcatul dvs. Puteţi să vă curăţaţi de el foarte uşor, privind cu mai mare atenţie la ceea ce se întâmplă în

Pin It

Editorial LA ŢINTĂ - Competenţă, Eficienţă, Corectitudine

Mă văd silit să repet ceea ce am mai spus: avem nevoie de reguli, de principii şi criterii, după care să ne conducem viaţa de zi cu zi. Iar ceea ce am scris în titlu reprezintă pentru mine Criteriul

Pin It

Punctul pe Y - Orbirea lui Orban

Ziua de luni, 11 aprilie, va rămâne ca o dată cu chenar negru în calendarul liberal. Începuse bine şi candidatul Orban intra zâmbitor pe uşa DNA, animat de tradiţionalul sentiment al încrederii în

Pin It

Editorial LA ŢINTĂ - Între ingratitudine şi incertitudine

Trăim de azi pe mâine şi nu ne mai interesează ziua de poimâine. Şi nu pentru că am fi devenit peste noapte epicurieni, adepţi ai unor plăceri rafinate, care adoră să se bucure de clipa prezentă, ci

Pin It

Editorial LA ŢINTĂ - Vin puhoaiele!

România nu este nici pe departe ceea ce ne aburea Herr Klaus Iohannis ca să-l votăm. Dacă este ţara lucrului bine făcut, apoi să şi-o păstreze pentru dumnealui! Nu de alta, dar ultimele ploi au

Pin It

Editorial LA ŢINTĂ - "O floare mie, cealaltă - ţie..."

Curtea de Argeş este din nou în doliu. Joi după-amiază, un accident nefericit de circulaţie a curmat viaţa unei copilei, Georgiana Giurcă, pe strada 1 Decembrie 1918, în proximitatea sediului

Pin It

LA ŢINTĂ, Editorial - Averse, ceaţă locală şi brume... politice

Această perioadă de precampanie electorală pentru alegerile locale din 5 iunie începe să semene cu o încurcătură de maţe. Evenimentele ba se precipită, ba bat pasul pe loc. Din prima categorie ar fi

Pin It

Punctul pe Y - Schimbarea la faţă a lui Băsescu

Pe măsură ce îşi consolidează statutul de persoană privată, Traian Băsescu începe să arate că gândeşte altfel decât atunci când era preşedinte. Într-o recentă apariţie la TV a înfăţişat imaginea unui

Pin It

Editorial - Vederi din Bătuşari

Pentru a putea să ne exprimăm conştient opţiunile la alegerile locale din iunie, trebuie să ştim măcar câte ceva din ultimii 700 de ani din istoria Cetăţii Argeşului. Cnezate mici s-au unit la

Pin It