Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 23:30

Circulaţi cu atenţie!

 Conform avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, aria ploilor se va extinde în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, iar vântul va avea temporar

Pin It

Amenzi de 17.500 lei pentru nerespectarea prevederilor din domeniul pazei obiectivelor

Poliţiştii din cadrul Compartimentelor Sisteme de Securitate ale I.P.J. Argeş, împreună cu agenţii de Ordine Publică, au acţionat pe raza judeţului pentru pentru verificarea modului de respectare a

Pin It

În municipiu se vor trage 21 salve de tun!

Sâmbătă, la Curtea de Argeş se aşteaptă un număr mare de persoane care vor dori să participe la funeraliile regale, iar în aceste condiţii toate instituţiile de forţă şi-au luat măsuri de precauţie

Pin It

Hoaţă din Băiculeşti, prinsă la Piteşti!

Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Piteşti au identificat-o pe V.L. (23 ani), din comuna Băiculeşti, care este bănuită de săvârşirea infracţiunii de furt. Profitând de neatenţia părţii vătămate, aceasta

Pin It

Porci transportaţi fără documente de provenienţă - amendă de 1.500 lei!

Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov l-au depistat pe D.A. (26 ani), din Bucureşti, care transporta 20 porcine fără a avea documente de provenienţă sau de atestare sanitar-veterinară

Pin It

Sancţiuni pentru nerespectarea regimului de pază a bunurilor

Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au acţionat în zona de competenţă pentru verificarea respectării prevederilor legale prevăzute privind paza obiectivelor, bunurilor

Pin It

Poliţia - la datorie!

 În data de 16 decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş împreună cu Secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova vor asigura măsurile de siguranţă, conform competenţelor, pe timpul

Pin It

70 pompieri argeşeni la funeraliile Regelui Mihai!

 Funeraliile Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, reprezintă un moment de o solemnitate deosebită la care se preconizează participarea unui public numeros. Având în vedere faptul că, în

Pin It

Veşti bune de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş: vin medici!

 Din data de 6 decembrie, la conducerea unităţii spitaliceşti a fost numit manager interimar ing. Viorel Popescu, pentru o perioadă de 6 luni. Fiind vorba despre o instituţie foarte importantă pentru

Pin It

Acţiuni în sistem integrat pentru siguranţa transporturilor

În perioada 1-8 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş, împreună cu reprezentanţi I.S.U., au desfăşurat activităţi în cadrul planului naţional de acţiune IMPACT, pentru siguranţa

Pin It